Levant

Am inaugurat si noua matrita pentru sapun. Si iata ce a iesit: un sapun aromat, bicolor (chiar daca se va estompa in timp culoarea mov datorata violetului de gentiene). Ulei de cocos, de floarea soarelui, de masline, unt de cacao, flori de lavanda bio, din gradina, si ulei esential de lavanda. Aromaterapie pentru serile de vara, pentru un somn linistit si plin de vise.

 

Vi-l prezint pe “Levant”. Savurati-l!

Mii de galbenele

Mii de galbenele

Din vremea Campaniei de Primavara copsesem si acest balsam de buze, pe care insa nu l-am inclus pana acum nici pe blog, nici pe lista de teste pe Super-Parinti. Si asta pentru ca mi se terminase unul din ingrediente si aveam nevoie de inca vreo doua saptamani pentru “productia noua”. Ce ingredient? Maceratul de galbenele in ulei extravirgin de floarea soarelui. De ce floarea soarelui? pentru ca atatea zeci de ani, mamele noastre ne ungeau zona scutecului cu ulei de floarea soarelui, si ne faceam bine. Pentru ca floarea soarelui este o planta aurie, este floarea mea, si, pentru ca pe piata se foloseste atat de mult la gatit sub forma de ulei dublu rafinat, am decis ca i s-a facut o mare nedreptate. Floarea soarelui merita sa i se recunoasca toate calitatile. Este un ulei galben, numai bun pentru a primi si-mai-mult galbenul galbenelelor.

Asa ca iata-l. Mii de galbenele. Balsamul de buze pe care in sfarsit am reusit sa il testez si pe buzele mele. Aroma de galbenele, hidratare si luciu, asta mai ofera ceara candelilla si untul de soia. Nu are ulei de ricin, si ca atare poate nu sta la fel de mult pe buze ca alte balsamuri, dar are o extra bila alba datorata galbenelelor.

Ma duc sa imi mai inmoi boticul in el :-) . Cu siguranta si fie-mii i-a placut, dupa ce am dat-o pe buze a intins si limbuta si l-a degustat :-)

Mii de galbenele

Mii de galbenele

La uscat: “Gradina Bunicii” si “Ocean Sunset”

Doua sapunuri dragi mie, acum la uscat. Sunt curioasa cum vor arata culorile peste cateva zile, acum sunt superbe!

Nu va spun cu ce sunt inca, primul a fost aromat cu ceva ulei esential, al doilea nu. Ambele au trecut prin faza de gel, asa ca sa vedem ce surpriza de vor furniza dupa intarire :)



O mana de ajutor – unguent pentru maini oropsite

Exact, maini oropsite. De cate ori va e prea lene sa folositi manusile de menaj la curatenie, sau , chiar daca le folositi, transpirati si pudra de talc din interior va face mainile deranjant de muncite? Mie mi se intampla adeseori, si nu doar la curatenie. Spalatul indelung al unor vase rebele, al unor haine ce necesira frecare in maini pentru ca masina nu face fata, gradinaritul, datul zapezii jos de pe masina dimineata la minus zece grade cand, eventual, manusile sunt pe undeva prin Constelatia Sudului… toate aceste situatii cer un balsam reparator.

Si iata-l! o combinatie de ceara de masline, unt de shea, ulei de canepa, ulei de samburi de piersica, ulei de soia, de jojoba, de ricin, ulei esential de levantica si un pic de cimbrisor macinat foarte fin. si, pentru ca senzatia de gras sa nu persiste totusi o vesnicie, am adaugat si o idee de amidon. Asa ca inca imi pot masa mainile si dupa ce uleiurile intra in piele, fara a sta asa o vesnicie. Cel mai bine insa ar fi ca, la final de zi, sa aplic un strat generos de crema si sa ma culc cu niste manusi speciale, de bumbac, asa incat crema sa isi faca efect pe parcursul intregii nopti. Dar , cum nu am manusi dedicate, ma multumesc cu aplicarea dupa treburi. Si e minunata, pentru ca mai nou la noi in bloc apa calda se tot opreste cand nu te astepti, si, tot cand nu ma astept, trebuie sa fac curat dupa fie-mea (haine , vase…. cate si mai cate)…

O mana de ajutor - balsam pentru maini oropsite

Recipientele de mai sus cu 20 de mililitri si contin cca 15 grame (+/- trei zecimi de gram) de unguent. Numai bune de tinut in poseta la indemana. Pentru uz casnic, borcanul de 100 de mililitri este numai bun :-)

Spor la curatenie!!

Balsam de buze cu ulei extravirgin de canepa si unt de cacao

Iată unul din cele şapte balsamuri de buze despre care vreau să vă vorbesc. Balsamul de buze cu ulei de cânepă. Un balsam verde, hidratant şi protector, cu ceară de albine provenind de la un apicultor de încredere şi unt de cacao auriu, filtrat, care îşi păstrează proprietăţile chiar dacă nu este cafeniu. Este doar dezodorizat, în rest este bun şi de pus în mâncare. Aşa că dacă ajunge pe buze nu-i bai :)

Balsam de buze cu ulei de cânepă şi unt de cacao

Untul de cacao este hidrofob si este extrem de bogat in vitamina E. Contine acizi grasi (oleic, palmitic, linoleic), iar numele sau (theobroma) inseamna “hrana zeilor”. Este folosit de secole in Africa, pentru a trata pielea afectata de soare si vant. Vitamina E ajuta la calmarea pielii, la hidratarea sa, colagenul pe care il ajuta la reducerea ridurilor si la incetinirea procesului de imbatranire a pielii. Contine CMP (cocoa mass polyphenol), o substanta care inhiba producerea de imunoglobuline IgE. IgE agraveaza simptomele dermatitelor si a astmului. Femeile insarcinate se bucura de calitatile untului de cacao pentru a trata si a preveni aparitia vergeturilor. Masajul cu unt de cacao reduce stress-ul, imbunatateste sistemul imunitar si chiar poate preveni aparitia cancerului – se pare ca CMP pot chair preveni bolile de inima si pot ameliora simptimele aritmiei cardiace.

In cosmetica, este folosit in crème, unturi de corp, lotiuni, balsamuri de buze, si este un remediu popular pentru a trata arsurile, tusea, buzele uscate, febra, malaria, reumatismul, muscaturile de sarpe si ranile. Este antiseptic si duretic. Se topeste la temperatura corpului, se poate folosi si in gastronomie, este hidratant si previne pierderea hidratarii pielii, are o aroma placuta ce cacao, este emolient si se absoarbe bine in piele

Uleiul extravirgin de canepa provine din presarea la rece a semintelor plantei de canepa, Cannabis Sativa. Romania postbelica obisnuia sa cultive canepa, ea fiind un produs perfect, din care nimic nu se risipeste. Se obtine de la ulei la fibre, cu intrebuintre in diferite industrii, de la cosmetica la auto. Originara din Asia, este atestata documentar in vremea dinastiei Ming, sub denumirea de Ma Zi. Uleiul de canepa ofera corpului proteine si aminoacizi necesari pentru buna sanatate a acestuia.

Uleiul de canepa este plin de antioxidanti, proteine, caroten, phytosteroli, fostolipide si minerale (calciu, magneziu, sulf, potasiu, fier, zinc, fosfor). Este o sursa completa de proteine si contine toti cei 29 de aminoacizi (cei esentiali fiind inclusi). Contine vitaminele A, B1, B2, B3, B6, C, D,E. Iar culoarea verde este data de concentratia de clorofila din ulei.

Semintele contin cel mai mare procent de acizi grasi esentiali Omega 3 si Omega 6, in proportia de 3 la 1 – cea recomandata si de medicii nutritionisti. Acizii grasi esentiali sunt responsabili pentru luciul pielii, parului, ochilor, transferand oxigen in fiecare celula din corpul nostru. Ei lubrifiaza si curata arterele, intaresc sistemul imunitar si ajuta in prevenirea virozelor si a altor amenintari asupra sistemului imunitar. Si, pentru ca ei nu sunt produsi in mod natural de corpul nostru, ei trebuie obtinuti din alimente.

Iata doar cateva din problemele de sanatate in care uleiul de canepa este folosit:
- Eczeme
- Psoriazis
- Acnee
- Osteoporoza
- Menopauza
- Cancer
- Scleroza multipla
- Artrita reumatoida
- PMS
- Niveluri ridicate ale colesterolului
- Hipertensiune arteriala
- Circulatie proasta a sangelui
- Boala Crohn
- Boli cardiovasculare
- Calculi biliari
- Degenerarea rinichilor
- Piele uscata
- Deficiente ale sistemului imunitar
- Dereglari hormonale
- Virusul HIV
- Tuberculoza
- Niveluri scazute ale energiei
- Metabolism lenes
- Piele uscata si probleme ale parului

In cosmetica, uleiul de canepa este antiinflamator, previne imbatranirea, echilibreaza pielea uscata, lupta contra inflamatiilor, ajuta la vindecarea leziunilor pielii, este antioxidant si hidratant. Nu este un ulei ras, se absoarbe rapid in piele, este emolient, hidratant si cu efect de intinerire. Asa ca , daca tinem cont de toate aceste proprietati, veti mai gasi uleiul de canepa in creatiile mele!

Cine îl încearcă?

Lovers’ Delight – pentru indragostiti si nu numai

Un mare succes printre prietenele mele :) . Lovers’ Delight este un unt de corp pentru masaj, solid, sub forma de inimioare.

Lovers' delight

Delicii pentru Ea şi El. Inimi ce se topesc in palme precum atingerea unui fulg de zapada. Contin doar unturi nerafinate (mango, cacao, masline) si ulei de migdale dulci presat la rece, si se odihnesc într-o eleganta cutie de aluminiu protejata împotriva oxidarii. Massage bar-ul se va tine cateva secunte intre palme, iar caldura corpului va lichefia usor produsul, fiind gata pentru a poposi apoi pe pielea ta. Un rasfat cu aroma de ciocolata pentru o seara romantica. Aprindeti lumanarile , degustati un vin bun si delectati-va cu parfumul dulce al acestui unt pentru masaj!

- Untul de cacao este un bun emolient ce confera suplete pielii
- Untul de masline confera hidratare si este un bun antioxidant
- Untul de mango este recunoscut pentru calitatile sale de hidratare si ingrijire a pielii (actiune calmanta, restaureaza flexibilitatea acesteia si reduce degenerarea celulara la nivelul acesteia). Este folosit in tratamentul pielii uscate, a iritatiilor, ca protectie a pielii post expunere solara, reduce ridurile, ajuta la vindecarea ranilor de piele superficial, precum si a pielii crapate, protejeaza pielea de degetaruri, tine la distanta insectele, vindeca oboseala musculara, durerile musculare si tensiunea acumulata in muschi, poate trata dermatitele si eczemele
- Uleiul de migdale dulci este hidratant emolient, foarte bun pentru pielea crapata si foarte uscata, repara dermatite si eczeme, arsuri superficiale, calmeaza iritatiile, previne vergeturile ; Poate fi folosit pentru pielea uscata, fragila, delicata, iritata, arsa, crapata. Ajuta la eliminarea matretii. Este bun ca ulei de masaj, dar si pentru cuticule si unghii.
- Ceara de albine bio – un bun emolient, care leaga compozitia

Asa ca pregatiti-va, vine ziua indragostitilor!!! Ma refer la Dragobete, desigur! Fie, hai si Sfantul Valentin, pentru cine sarbatoreste :)

Balsam de buze cu ulei de Manketti

Ulei de Manketti? Ce-i asta?

Ei bine, nici eu nu am auzit de el decât acum puţină vreme. Din multitudinea de unturi şi uleiuri vegetale ce fac minuni pentru piele, este greu sa alegi. Dar l-am încercat pe pielea mea şi sunt mai mult decât încântată. Aşa că voi păstra reţeta de balsam de buze cu …

… cu ceara candelilla, unt de avocado, ulei de manketti, ulei de cocos.

Balsam de buze cu ulei de cocos , manketti, unt de avocado si ceara candelilla

Patru ingrediente din multele pe care le pot folosi. Să vă şi povestesc despre ele câte ceva.

Ceara candelilla este originara din Mexic, unde se recolteaza de pe frunzele tufelor de
Euphorbia Antisyphillitica sau/si Pedilanthus Pavonis . Deoarece nu s-a reusit cultivarea acestei plante in scopul obtinerii acestei ceri, pretul sau este destul de ridicat, provenind deci doar de pe tufele ce cresc in salbaticie. Mexicanii numesc planta “yerba” si este endemica desertului Chihuahuan  din nordul Mexicului , precum si vestului statului Texas. Este folosita in cosmetica in locul cerii de albine, ca emolient, fiind mai tare decat aceasta si , va vine sa credeti sau nu, este folosita si la fabricarea gumei de mestecat. In timpul celui de al doilea razboi mondial, trupele americane o foloseau pentru a impermeabiliza si feri de insecte corturile, firele si diverse tesaturi.

Untul de avocado intra usor in piele, avand in compozitia sa ingrediente ce confera protectie solara, pe langa vitaminele A,B,G, si E.

Uleiul virgin de cocos pe care l-am folosit este extras direct din fructele proaspete de cocos, şi are un parfum inconfundabil, dulceag şi proaspăt. Uleiul virgin de cocos are proprietăţi antibacteriene, fungicide, antivirale. Minunat pe buze, dar şi pentru funduleţul de copil. A, să nu uităm faptul că este minunat şi ca mască de păr, şi ca ulei de masaj, pentru cine suportă bine aroma sa dulceagă.

Uleiul de Manketti – vedeta balsamului – Schinziophyton Rautanenii, cunoscut si drept ulei de Mongongo sau Mangetti , provine din presarea la rece a nucilor copacului Mongongo, ce creste in Africa. Se gaseste in Africa de Sud, in paduri ce se intind pe sute de kilometri de-a lungul platoului Kalahari. Este adaptat sa reziste la cativa ani buni de seceta. Acest arbore nu poate tolera alte tipuri de sol, si deci se gaseste foarte rar in afara acestui ecosistem. Ati ghicit, de aceea este un ulei scump. Uleiul de Manketti are o culoare galben aprins, este foarte bogat in proteine (20% – similar arahidelor), si contine acizi grasi (43%), grasimi polinesaturate (17%), acizi palmitic si stearic (grasimi saturate), si aproximativ 18% grasimi monosaturate sub forma acidului oleic. Sa va mai spun ca aceste nuci minunate contin o concentratie de 560 miligrame de vitamina E la 100 de grame de miez. Ceea ce este foarte mult! Ce inseamna acest lucru? Inseamna ca ajuta la limitarea pierderii de apa la nivelul epidermei . De asemenea impiedica distrugerea celulelor dermei datorita antioxidantilor pe care ii contine (vit. E). Uleiul de Manketti este rezistent, nu rancezeste repede, este bogat in magneziu, calciu, fier, cupru, zinc, tiamina, riboflavone, acid nicotinic (vitamina B3). Si iata cum acest ulei este incredibil de folositor pentru protectia pielii, asigura hidratare si impiedica degenerarea dermei, ajuta la restructurarea ei. Si mai are si proprietati anti UV. Ce vreti mai mult de la un ulei? Doar sa nu il folositi daca sunteti alergici la nuci… mai bine il testati pe mana inainte de a il pune pe buze.

V-am convins sa il incercati? :) dati-i bice!

Balsamurile de buze

O postare mai scurta despre balsamul de buze. Le-am folosit de când mă ştiu, pentru a îmi proteja buzele de vânt, de soare, de acţiunea nocivă a dinţilor mei (da, îmi venea să le mănânc :) ), aşa că erau un must-have la mine în buzunar. Nu vreau să facun calcul să vă spun cu câţi leuţi am îngrăşat conturile celor de la Nivea, şi apoi cele ale producătorilor de ruj şi luciu de buze. Am cumpărat la un moment dat şi… un balsam cu sclipici de la Oriflame (nu ştiam asta la momentul achiziţiei, şi mi s-a părut incredibil… de ce mi-aş da cu aşa ceva?)

Little did she know…. cum se spunea într-un film. Ce ştiam eu atunci de petrolatum şi de parabeni? eu mă bucuram de ele şi de … dependenţa pe care o dădeau, pentru că atunci când nu mă dădeam cu ele, buzele sufereau incredibil de mult.

Dar, de la o vreme încoace, am descoperit balsamul de buze 100% natural. Cu care buzele mele se simt minunate. Care dau dependenta de bune ce sunt, nu pentru că fără ele buzele revin instant la crăpare. O să vi le prezint….. şapte dintre ele pentru moment .

Aşa că.. stay tuned!!!

Deodorant fara aluminiu

Exact, deodorant fara aluminiu. Mai tineti minte (cei mai in varsta, desigur), ca pe vremea lui Ceausescu nu se gaseau deodorante? ai nostri foloseau cu mare succes simpla apa cu bicarbonat de sodiu. Dar se aplica cu greutate, cu degetele, asta daca nu aveai pile care calatoreau prin afara si iti aduceau vreun recipient mai acatarii…. cu bila sau tip difuser.

Lucrurile au “evoluat” dupa revolutie, si ne-am trezit ca acum avem deodorante si antiperspirante! Spray-uri sub presiune, care mai dauneaza si mediului inconjurator, antiperspirante care ne fac hainele uscate, dar care raman pe ele, se impregneaza dupa fiecare aplicatie pana la momentul in care nu se mai pot spala … Ce stiam noi pe vremea aceea? Nu citea nimeni etichetele (si prea multi dintre noi nici acum nu o facem…), nu stiam ca mai toate contin aluminiu. Si daca stiam, nu stiam ca aluminiul este nociv, ca il gasim in tumori si ca mai este responsabil si de maladia Azheimer, pentru ca se duce frumos spre creier…. Ne gandeam vreunul din noi ca a ne bloca glandele sudoripare nu este un lucru normal, si ca ar trebui sa fie lasat corpul sa functioneze asa cum a fost el programat sa functioneze? Ei bine nu, traim dupa regulile lumii moderne care ne spune ca a transpira e rau. Ne uitam la reclame cu modele anorexice , “placut uscate”, care alearga prin oras si se tin de barele de la metrou asa incat vreun fat frumos sa ajunga cu nasul la axilele lor si sa se amorezeze de ele pentru ca miros frumos si hainele nu sunt ude…

E drept ca senzatia de uscat e placuta, dar cu ce cost vine ea? Cum ar fi daca am putea obtine acelasi lucru in mod natural, fara sa aplicam pe piele chimicale “testate” si “aprobate” de o INDUSTRIE al carei scop nu este binele consumatorului, ci profitul sau? asa ca m-am pus pe studiat si am aflat ca exista alternative!

Asa ca, dupa ce am experimentat cateva retete, am gasit-o pe cea care m-a multumit cel mai mult. Care nu lasa pe haine nici o urma. Unt de cacao filtrat (auriu, cu un parfum discret de cacao), unt de shea bio nerafinat, provenind din comertul cinstit (cu alte cuvinte nu au fost exploatati copii sau femei in Ghana, de unde provine, pentru a fi extras, munca lor este platita cinstit), ulei virgin de cocos (care miroase incantator, de sine statator), bicarbonat de sodiu (responsabil de eliminearea mirosurilor neplacute), amidon de porumb (absoarbe din umezeala) si uleiuri esentiale (levantica, tea tree, rozmarin si/sau salvie). Uleiul esential de salvie regleaza activitatea glandelor sudoripare, dar nu este recomandat persoanelor insarcinate sau care alapteaza. Chiar daca uleiul de levantica si cel de tea tree sunt singurele care pot fi aplicate direct pe piele, fara uleiuri purtatoare, aceste persoane ar fi bine sa evite uleiurile esentiale pe cat posibil, mai ales pe cele clar contraindicate in sarcina, mai cu seama daca sunt deranjate de mirosul acestora. Uleiul de cocos este si el antibacterian si fungicid, deci chiar daca deodorantul nu are uleiuri esentiale, tot va fi eficient. SI, pentru ca vorbim de un deodorant si nu de un antiperspirant, corpul nu sufera: transpiram, asa cum ar si trebui (pentru a elimina din toxine si pentru a va racori pielea), dar nu mirosim.

Cum se aplica? Deodorantul este turnat intr-o cutie de aluminiu, acoperita cu un lac special, care protejeaza continutul de contactul cu metalul (cutia nu rugineste si produsul nu este contaminat). Asa ca se ia cate putin (cam cat un bob de mazare, poate si mai mult daca ai chef) si se intinde cu degetele pe axila. Ce este frumos este ca, datorita bicarbonatului, poti simti cum se maseaza usor zona, iar unturile si uleiul de cocos patrund in piele, lasand-o moale si catifelata. Tot bicarbonatul, pentru ca nu se dizolva, se va simti pe piele o perioada, dar in contact cu transpiratia se va dizolva putin cate putin si nu va mai fi in nici un fel deranjant. Eu privesc aplicarea deodorantului ca pe un scrub fin al axilei ;) . De cand folosesc acest deodorant, recunosc ca nu am mai avut pielea axilei atat de hidratata si fericita ;)

In poza se vede o cutie de 100 de mililitri in care am turnat 80 de grame de produs. Tine destul de mult si, cu siguranta, este cu mult mai sanatos decat deodorantele din comert. Un deodorant de incercat, cu siguranta!!!

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 143 other followers