Samponul zilei – Argila verde si Urzica
17 Jan 2012 4 Comments
in Cosmetice, Ingrijirea parului Tags: panthenol, proteine de ovaz, provitamina B5, sampon cu argila verde, sampon cu urzica, sampon pentru par gras, sampon solid
Imi place sa fac sapun de casa. Am incercat chiar si mai multe sampoane solide de tip sapun de casa. Guess what: nici unul nu se imprieteneste cu parul meu mai mult de 2 -3 folosiri. Pe par se formeaza o clisa , ca altfel nu stiu cum sa o descriu, care se vede cel mai bine prin urmatoarele ei semne: parul devine incarcat, lipsit de stralucire, pe perie apar depuneri albe si neplacute. Cu toate astea, acelasi sampon solid, merge de minune prietenilor mei
. Asa ca pentru mine (dar si pentru celelalte fete care au aceeasi problema), am decis sa mai caut alternative, pentru ca oricata clatire aplic parului, tot patesc asta ….
O alta neplacere a sapunului de casa folosit pe post de sampon este faptul ca este faptul ca nu pot sa folosesc acele extracte minunate pentru par , printre care enumar honeyquat, panthenol, phytokeratine, proteine de ovaz si lista poate continua. Asa ca solutia este un alt fel de sampon solid. De data aceasta, bazat pe sodium coco sulfate, o tensida fabricata din acizii grasi ai uleiului de cocos, anionica (ceea ce ne trebuie in produsele de curatare), cu buna putere de curatare si spumare. Asa ca , pentru un par gras, devine ingredientul ideal.
Ce am mai adaugat? Suc de aloe vera, ulei virgin de cocos, provitamina B5 (panthenol), proteine de ovaz, argila verde si pudra de urzica. Si iata samponul Simonei, pentru par gras. Se foloseste neaparat impreuna cu un balsam, pentru ca, fie ca folosim un sampon de tip sapun sau un sampon precum acesta, solzii firului de par trebuie ordonati, reducand astfel frecarea, incarcarea electrostatica, si imbunatatind periajul. Nu mai vorbesc despre ingredientele care aduc suplete si protectie firului de par, asa ca doar o clatire cu apa cu otet s-ar putea sa nu fie tot ce ne trebuie
. Stiu ca mie imi trebuie si altceva
Despre samponul lui Ionut, ceva mai incolo… Dar va promit ca o sa fie racoritor si parfumat

Volturi – timeless royalty
03 Sep 2011 7 Comments
in Ingrijirea parului Tags: balsam pentru par, hidratare, matasos, pantenol, panthenol, parfum cosmetic, proteine de orz, provitamina B5, regenerare par, reparator
Aro, Caius, Marcus, Sulpicia, Athenodora, Didyme – clanul Volturi, aristocratia vampirilor. Cei care au dat lumii vampirilor legile dupa care se ghideaza. Volturi au fost mereu interesati sa atraga in clanul lor vampiri cu talente remarcabile, ceea ce le intarea puterea. Au devenit un clan puternic, de care asculta aproape toate celelalte clanuri…. dar si firele de par…
Cand te gandesti la Volturi, inspira adanc si imagineaza-ti: lamaie, lime, lavanda si ambra, cedru, trifoi si patchouli, un parfum bogat, sexy si seducator. Asa miroase si parul meu de cateva zile incoace. A Volturi, un alt balsam pentru par. Cu uleiuri de jojoba si cocos (spre deosebire de Forks, care contine ulei de jojoba si unt de shea), Volturi mai are in compozitia sa provitamina B5 si proteine din orz. Sanatate si matase pentru par.
Diferenta fata de Forks – in afara parfumului? Parul se simte ca este moale in timpul aplicarii balsamului , dar nu atat de moale precum in timpul aplicarii lui Forks. Ce imi place insa este ca, dupa spalare si uscare, textura parului pare ca s-a imbunatatit, firul de par pare ca are “grosime”, ceea ce imi place pentru ca si asa firul meu este subtire
. Ma mai duc sa il testez inca o data , si va mai scriu despre el si zilele viitoare
p.s. nu se electrizeaza parul, nu se incalceste dupa clatit, nu este aspru, este doar o idee mai “batos” decat era in cazul lui Forks, care era matasea intruchipata
. Recunosc in textura parului meu descrierea efectelor provitaminei B5: fortifiant capilar, intareste firul de par, ii reda stralucirea fara sa il ingrase sau sa il ingreuneze. Iar ce vedeti in poza alaturi de Volturi nu este decat matase naturala, desirata de pe cocon dupa ce locatarii au plecat de acolo
Nici o larva nu a fost ranita pentru a obtine aceasta matase!
Forks la salonul de frumusete :-)
23 Aug 2011 4 Comments
in Cosmetice, Ingrijirea parului Tags: balsam de par, forks, la salon, review, salon cosmetica
Ieri va povesteam despre Forks, noul (si primul) meu balsam pentru par. Azi am fost sa ma vopsesc, la un salon destul de cautat, si am mers cu mostra mea de 10 ml de Forks, rugand fetele de acolo ca, dupa spalare, sa il foloseasca. Trecand peste uimirea fetelor ca mi-am facut balsam de par, precum si peste surpriza de pe chipuri cand le-am spus lista de ingrediente, au acceptat sa inlocuiasca balsamul pe care il folosesc de obicei (marca mare de salon, nu zic nume), si mi-au folosit mostra mea ….
Primele trei secunde dupa aplicare pe parul usor zvantat: “Uau, se simte deja! Ce repede l-a descalcit!”. Domnisoara care il intindea pe par era extrem de placut surprinsa, si, in timp de il intindea pe lungimi, imi spunea: “vai, ce matasos e, imi vine sa stau asa sa ma joc cu parul dumneavoastra o ora!”. Evident ca au urmat glume de tipul “nu e nici o problema, dati un elastic, taiem o suvita si facem port chei” si asa mai departe . Apoi m-a rugat sa nu ma supar, dar dupa ce ma usuca cealalta colega, vrea sa il atinga sa vada cum se simte. Ok.
M-am dus la uscat si aranjat cu peria. Am rugat-o pe colega sa nu puna nici un produs de styling (masca de par leave-in sau spray pentru volum), ca sa simtim exact cum e parul la uscarea cu peria circulara. Rezultat? Peria aluneca incredibil de usor, nici o secunda nu a fost nevoie sa traga mai tare pentru a il descalci. A fost perfect din acest punct de vedere. Apoi, domnisoara mi-a spus, cand era aproape de terminare: “ma asteptam sa se electrizeze, dar uite, nu e deloc asa!”. Alt plus. Apoi a venit si colega de la spalat, care, dupa ce s-a jucat cu parul meu cateva secunde, a constatat ca “nici nu se simte ca e vopsit, are si textura, arata foarte bine!”. Abia apoi am acceptat un pic de fas-fas de spray fixativ, am zambit gratios, am achitat si am plecat fericita acasa, multumita si de experienta la salon, si de vopseaua mea blond mediu, si de review-ul “la cald” al balsamului de par.
E clar, am o noua dragoste
Ma mut in Forks!
sursa pozei aici
Forks-ul Bellei Swan si al lui Edward Cullen & Neemo. Care este legatura intre cele doua?
22 Aug 2011 1 Comment
in Cosmetice, Ingrijirea parului Tags: antimatreata, balsam pentru par, forks, matase, matasos, par ingrijit, pudra de urzica, sampon solid, squalene vegetal, ulei de jojoba, ulei de neem, unt de seha, usor de descurcat

Forks este orasul in care se petrece majoritatea actiunii din seria “Twilight”. Un oras in care ploua mai tot timpul, in care este umezeala, in care este plin de paduri, in care gasim zone muntoase, in care totul pare inmuiat in apa.
Neemo este sampo
nul meu solid (despre care v-am mai vorbit aici), de data aceasta imbunatatit si cu pudra de urzica si henna neutra (nu coloreaza parul, nu, fortifica podoaba capilara), precum si cu o idee mai mult ulei de neem.
Si care este legatura dintre cele doua? Ei bine, dupa ce imi spal parul cu un sampon solid, ce poate fi mai placut decat sa ii redai acestuia supletea, matasea, hidratarea, mai ales hidratarea? Cum? Cu un balsam pentru par care, precum Forks, orasul adoptiv al cuplului Bella & Edward, miroase a muschi , a paduri verzi si umede de ploaie, aer curat, muschi verde, vetiver si lamaie. V-ati prins care este legatura?
Iata poza cu amandoua. Eu sunt tare fericita de aseara, de cand am incercat balsamul, care mai contine si unt de shea si ulei de jojoba, squalene vegetal, pudra de matase si glicerina, pe langa apa distilata si ceara conditionatoare, guma guar , suc de aloe vera, parfum si conservant.
In curand o sa vin si cu cateva retete noi, dar … astept ingredientele
Va spun doar ca , dupa spalatul cu Neemo si folosirea balsamului, parul este curat, matasos , foarte usor de descurcat dupa spalarea cu sapun, si placut mirositor. Se foloseste foarte putin balsam mce se distribuie pe varfuri sau pe lungimi, nu pe scalp, si se lasa sa actioneze putin, in functie de nevoile parului. Al meu era uscat , vopsit si cu varfuri usor despicate (stiu, trebiue sa il tund putin
). Si s-a simtit perfect in secunda 5 de la aplicare. Se clateste cu apa din abundenta , si gata!





